Stiftung Preußischer Kulturbesitz, o fundație de drept german, operează Deutsche Digitale Bibliothek, o bibliotecă digitală dedicată culturii și științei care pune în rețea instituții culturale și științifice germane.

Site-ul internet al acestei biblioteci conține linkuri către conținuturi digitalizate stocate pe portalurile internet ale instituțiilor participante. Ca ”vitrină digitală”, biblioteca nu stochează ea însăși decât miniaturi (thumbnails), și anume versiuni ale imaginilor a căror dimensiune este redusă în raport cu dimensiunea lor originală.

Verwertungsgesellschaft Bild-Kunst, o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale din Germania, condiționează încheierea, cu Stiftung Preußischer Kulturbesitz, a unui contract de licență de utilizare a catalogului său de opere sub forma unor miniaturi de includerea unei dispoziții potrivit căreia titularul licenței se angajează să pună în aplicare, în cadrul utilizării operelor și a obiectelor protejate prevăzute în contract, măsuri tehnice eficiente împotriva framing-ului, de către terți, a miniaturilor acestor opere sau ale acestor obiecte protejate, afișate pe site-ul internet al Deutsche Digitale Bibliothek.

Apreciind că o astfel de dispoziție contractuală nu era rezonabilă din punctul de vedere al dreptului de autor, Stiftung Preußischer Kulturbesitz a formulat o acțiune în fața instențelor germane prin care urmărea să se constate că VG Bild-Kunst era obligată să acorde licența în discuție fără ca aceasta să fie condiționată de punerea în aplicare a acestor măsuri tehnice.

În acest context, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) solicită Curții de Justiție să interpreteze Directiva 2001/293 , potrivit căreia statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

În concluziile sale, avocatul general Maciej Szpunar propune să se statueze că încorporarea, într-o pagină de internet, a unor opere provenind de pe alte site-uri (pe care aceste opere sunt puse la dispoziția publicului cu acces liber cu autorizația din partea titularului drepturilor de autor) cu ajutorul unor link-uri care pot fi accesate prin utilizarea framing-ului nu impune autorizația din partea titularului drepturilor de autor întrucât se presupune că acesta a dat deja respectiva autorizație la momentul punerii le dispoziție inițiale a operei.

Această situație este valabilă chiar și atunci când respectiva încorporare prin framing eludează măsuri tehnice de protecție împotriva framing-ului adoptate sau impuse de titularul drepturilor de autor. Astfel, asemenea măsuri nu restrâng accesul la operă, nici măcar o cale de acces la aceasta, ci numai un mod de a o afișa pe ecran. Nu este vorba de un public nou în acest caz, întrucât publicul este întotdeauna același: cel al site-ului internet țintă al linkului.

În schimb, încorporarea unor asemenea opere cu ajutorul unor linkuri automate (inline linking, operele afișându-se automat de la deschiderea paginii internet consultate, fără nicio altă acțiune suplimentară a utilizatorului), care servește în mod normal la încorporarea fișierelor grafice și audiovizuale, impune, potrivit avocatului general, autorizația din partea titularului drepturilor de autor asupra operelor.

Astfel, atunci când aceste linkuri automate vizează opere protejate de dreptul de autor, există, atât din punct de vedere tehnic, cât și funcțional, un act de comunicare a respectivelor opere către un public care nu a fost luat în considerare de titularul drepturilor de autor la momentul punerii la dispoziție inițiale a acestora, și anume publicul unui alt site internet decât cel pe care a avut loc această punere la dispoziție inițială.

Avocatul general subliniază în această privință că un link automat face să apară resursa ca element care face parte integrantă din pagina de internet care conține acest link. Prin urmare, pentru utilizator nu există nicio diferență între o imagine încorporată pe o pagină de internet plecând de la același server și cea încorporată plecând de la un alt site internet. Pentru acest utilizator, nu mai există nicio legătură cu site-ul de origine, totul se întâmplă pe site-ul care conține linkul. Potrivit avocatului general, nu se poate prezuma că titularul drepturilor de autor a luat în considerare acest public atunci când a dat autorizația pentru punerea la dispoziție inițială.

Potrivit lui Szpunar, abordarea pe care o propune ar oferi titularilor drepturilor de autor instrumente juridice de protecție împotriva exploatării neautorizate a operelor lor pe internet. Astfel, acest lucru le-ar consolida poziția de negociere în vederea acordării de licențe de utilizare a acestor opere.

El observă însă că, deși autorizația titularului drepturilor de autor este în principiu necesară, nu este exclus ca anumite linkuri automate către opere puse la dispoziția publicului pe internet să intre sub incidența uneia dintre excepțiile de la această autorizație, în special pentru cazurile de utilizare de citate, de caricaturi, de parodiere sau de pastișă.

În ceea ce privește eludarea unor măsuri tehnice de protecție, avocatul general observă că Directiva 2001/29 obligă, în principiu, statele membre să asigure o protecție juridică împotriva unei asemenea eludări. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței Curții, respectiva protecție se aplică exclusiv în vederea protejării titularului drepturilor de autor împotriva actelor pentru care se impune autorizația din partea sa.

Întrucât framing-ul nu necesită o asemenea autorizație, măsurile tehnice de protecție împotriva framing-ului nu beneficiază așadar de protecția juridică prevăzută de directivă.

În schimb, întrucât inline linking-ul necesită autorizația din partea titularului drepturilor de autor, măsurile tehnice de protecție împotriva inline linking beneficiază de această protecție juridică.