Casa Națională de Asigurări Sociale(CNAS) anunță că termenul în care deţinătorii de patente îşi pot ridica ajutorul de şomaj unic de la oficiile poştale a fost prelungit până în data de 30 noiembrie. Asta chiar dacă anterior autoritățile spuneau că patentarii care nu vor ridica ajutorul de șomaj până în data de 30 iulie vor rămâne fără bani.

CNAS spune că a transferat 4,1 milioane lei pentru ajutorul de şomaj unic pentru titularii de patentă de întreprinzător. Sursa de finanţare a ajutorului de şomaj este bugetul de stat. Plata ajutorului de şomaj unic se efectuează doar prin intermediul oficiilor poştale.

De ajutor de șomaj pot beneficia titularii care deţin patente valabile şi persoanele fizice subiecți ai impunerii conform capitolului 102 şi 103 din Titlul II al Codului fiscal, care desfăşoară activităţi în domeniul comerțului și/sau prestării de servicii în pieţele și centrele comerciale care și-au sistat activitatea în perioada 16 mai - 30 iunie 2020 în conformitate cu hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Beneficiarii au fost selectaţi conform sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat cu condiţia că în luna aprilie 2020 nu au realizat venit asigurat.