Agenția Servicii Publice a anunțat că va lucra în regim obișnuit în zilele de 28 și 30 august, având în vedere cererea mare pentru serviciile prestate de instituție. Decizia vine în contextul în care pentru alte instituții ale statului aceste zile au fost declarate de odihnă.

În ziua de 28 august subdiviziunile teritoriale ale ASP își continuă activitatea conform programului de muncă obișnuit, stabilit pentru ziua de sâmbătă și vor presta toate serviciile conform competenței (centrele multifuncționale din municipiul Chișinău nr.1, 2, 3, 4, din mun. Bălți, Cahul, Anenii Noi, Rezina, SEAI Bender, Edineț, Ocnița, Comrat, SSC mun. Chișinău, Varnița, precum și subdiviziunile de înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto cu program de lucru marți-sâmbătă). Detalii accesați aici.

Pe data de 30 august, decretată de Guvernul Republicii Moldova ca zi de odihnă, de la 7:30 până la 15:00 doritorii se vor putea adresa la toate centrele multifuncționale din țară, care vor presta toate serviciile conform competenței (serviciile din domeniul eliberării actelor de identitate, de stare civilă, înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto, cadastru, înregistrare și licențiere a unităților de drept).

În zilele de 26 și 30 august curent, cererile pentru eliberarea paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova în termen de 1 zi vor fi recepţionate până la ora 10:30, iar cele pentru eliberarea buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova până la ora 11:00, cu condiția că solicitantul va depune o declarație în scris prin care își va exprima acordul pentru ridicarea actelor de identitate confecționate în a doua jumătate a zilei de sâmbătă, 28.08.2021 (cererea din 26.08.2021) și, respectiv, în a doua jumătate a zilei de miercuri, 01.09.2021 (cererea din 30.08.2021).

Depunerea cererii pentru eliberarea actelor de identitate și ridicarea acestora în aceeași zi poate fi solicitată în centrele multifuncționale nr. 2 (mun. Chișinău, str. A. Pușkin, 47) și nr. 5 (mun. Chișinău, str. Alexandru cel Bun, 56).

Precizăm că la sfârșitul lunii august bugetarii au prevăzută o minivacanță de cinci zile, cu ocazi marcării sărbătorilor naționale Ziua Independenței și ”Limba Noastră”. În acest an autoritățile au decis ca ziua de 30 august să fie liberă, cu recuperare în data de 21 august. Decizia autorităților are caracter de recomandare pentru sectorul privat. 

Serviciile ASP se prestează conform programării prealabile. Deservirea solicitanților după principiul rândului ordinar (rând viu) se acordă în limita disponibilității subdiviziunilor teritoriale ale ASP (în cazurile lipsei programărilor sau neprezentării persoanelor programate). În cazul audienței cetățenilor din rândul ordinar se acordă prioritate solicitanţilor de servicii în regim de urgenţă. În mod continuu, rămâne în vigoare deservirea prioritară a persoanelor în etate, persoanelor cu dizabilitate severă și accentuată, femeilor însărcinate și mamelor cu copii cu vârsta sub 3 ani.

Informații detaliate cu privire la programul serviciilor prestate de Agenția Servicii Publice, lista documentelor necesare, termene, tarife și înlesniri, precum și programarea prealabilă pot fi vizualizate pe site-ul instituției: www.asp.gov.md sau la numerele de telefon 14909 și (+373) 022-25-70-70.