Asociația Judecătorilor din Republica Moldova se declară îngrijorată de atacurile dure în adresa justiției din ultima perioadă, prin care magistrații sunt caracterizați prin afirmaţii generalizatoare ca fiind influențabili. Din acest motiv, Asociația consideră asemenea declarații extrem de periculoase, capabile să contureze imaginea unei ameninţări inadmisibile la independenţa justiţiei și o imixtiune în procesul de înfăptuire a acesteia.

Într-un comunicat de presă, se spune că separația și colaborarea puterilor reprezintă piatra de temelie a oricărei societăți democratice. Aceasta presupune o delimitare clară a competențelor și obligațiilor în condițiile respectului reciproc între instituțiile statului. Exercitarea competențelor are loc conform procedurilor stabilite prin lege, fapt care urmează a fi luat în considerare în cazul manifestării dezacordului cu activitatea unei anumite instituții.

”În temeiul Legii, puterea judecătorească se exercită numai prin instanţă judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri, iar judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare”, se spune în comunicat.

Asociația consideră că orice discurs cu privire la statutul judecătorului în procesul de înfăptuire a justiției, nu trebuie să afecteze atât independența sistemului judiciar, cât și încrederea pe care, într-o societate democratică, competența și corectitudinea instanțelor judecătorești trebuie să o inspire societății. La fel, Asociația Judecătorilor precizează că într-un stat de drept extrapolarea nemulțumirilor referitoare la examinarea unor cauze, asupra întregului sistem judiciar sunt inadmisibile, or asemenea afirmații aduc, inevitabil, atingere principiului separației și colaborării puterilor în stat și, implicit independenței judecătorilor.

Din aceste considerente, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova, cheamă toate persoanele, inclusiv exponenții politici, ce exprimă opinii cu privire la sistemul judecătoresc, să manifeste corectitudine și echilibru în discursurile sale, astfel încât consolidarea independenței puterii judecătorești să nu fie afectată în nici o formă, determinând încrederea cetățeanului în actul de justiție.

Declarația Asociației Judecătorilor din Moldova a fost emisă în contextul în care în ultima perioadă mai mulți politicieni au făcut anumite declarații în privința sistemului judecătoresc. Printre aceștia se numără deputatul Sergiu Litvinenco, fostul prim-ministru Maia Sandu sau fostul ministru al justiției, Olesea Stamate. Cele mai recente declarații în adresa judecătorilor au fost făcute de către șeful statului, Igor Dodon, care a spus că unii judecători de la Curtea de Apel Chișinău trebuie băgați în pușcărie. În acest sens și Curtea de Apel Chișinău a emis un comunicat drept reacție la declarațiile lui Igor Dodon. 

Mai exact, în comunicat se spune că în situația în care președintele țării sau chiar alte persoane dețin informații despre comiterea de către magistrați, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, a unor fapte/acțiuni care conțin elementele constitutive de infracțiune, acestea urmează a fi prezentate spre verificare organului competent conform cadrului legal. 

”Cât privește aluziile ce vizează comportamentul magistraților Curții de Apel Chișinău, statutul nu ne permite să intrăm în polemică pe marginea unor afirmații pur declarative, ținând cont și de conotația acestor afirmații. Pe acest segment Curtea de Apel Chișinău menționează că absolut pe toți îi interesează durata procedurii și rezultatul examinării, dar nimeni nu-și pune întrebarea ce efort este depus la înfăptuirea actului de justiție, chiar și în detrimentul sănătății. Nu în ultimul rând menționăm că magistrații sunt oameni, respectiv și ei sunt supuși riscului îmbolnăvirii, iar învinuirea lor în eschivarea de a lua decizii pe anumite cazuri depășesc limitele bunului simț”, se spune în comunicatul instanței.