Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, drept pedeapsă pentru conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare, a fost contestată de un avocat la Curtea Constituțională.

Apărătorul consideră că ”anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din art. 2641 Cod Penal este o pedeapsă complementară, dar obligatorie, același articol prevăzând drept pedeapsă principală ”muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore”. Avocatul consideră că pentru conducători această pedeapsă complementară poate fi percepută ca principală, iar în acest caz, beneficierea de reducerea pedepsei, prevăzută la art. 3641 alin. 8 din Codul de Procedură Penală nu poate fi aplicabilă.

Potrivit art. 3641, alin. (8) din CPP ”Inculpatul care a recunoscut săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani”.

În cazul clientului său, procedura respectivă nu a putut fi aplicată în sensul ameliorării răspunderii, deoarece inculpatul aflat în asemenea speță poate beneficia doar de reducerea cu o treime a limitelor muncii neremunerate în folosul comunității, nu și a pedepsei de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport.

Astfel, inculpatul se alege și cu muncă neremunerată și fără dreptul de a conduce, indiferent dacă își recunoaște sau nu vina.

Potrivit autorului sesizării, o astfel de limitare nu corelează cu principiul individualizării pedepsei penale și legalității acesteia. De asemenea, avocatul susține că norma nu corelează cu garanțiile prevăzute de art. 3, alin. 1, art. 23 și art. 54 din Constituție.

Imposibilitatea instanței de a individualiza pedeapsa complementară lipsește inculpatul de un proces echitabil, consideră apărătorul.

Autorul mai susține în textul sesizării că norma contestată reprezintă și deficiențe de ordin legislativ, deoarece nu coraborează nici cu partea generală a Codului penal (art. 61 și 62).

În temeiul argumentelor expuse, avocatul a solicitat verificarea constituționalității art. 2641 din Codul Penal.