Președintele Judecătoriei Strășeni, Sergiu Osoianu și președintelui Judecătoriei Soroca, Vadim Belous vor primi post-factum premii salariale cu prilejul sărbătorii profesionale ”Ziua juristului”. O decizie în acest sens a fost adoptată de Consiliului Superior al Magistraturii.

Menționăm că, la începutul lunii noiembrie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a considerat oportun să acorde premiu salarial, la fel post-factum, președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu și vicepreședintelui Judecătoriei Comrat, Igor Botezatu cu prilejul zilei profesionale – Ziua Juristului, care a fost marcată în data de 19 octombrie.

Ca și în cazul deciziei anterioare, propunerile de premiere a conducerii celor două instanțe au fost înaintate de secretariatele judecătoriilor. Potrivit prevederilor art. 21 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, personalul din unităţile bugetare poate beneficia de premii unice cu prilejul sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, care se plătesc din contul economiei mijloacelor alocate pentru retribuirea muncii pe anul respectiv, dar nu mai mult de 5% din fondul anual de salarizare la nivel de unitate bugetară. Cuantumul premiului unic, în fiecare caz în parte, nu va depăşi salariul de bază al persoanei premiate.

Amintim că, anterior, Consiliul Superior al Magistraturii a respins mai multe demersuri privind acordarea premiior unice cu prilejul sărbătorilor naționale ”Ziua Independenței” și ”Limba Noastră”. Atunci, solicitări în acest sens au venit de la secretariatele Curții de Apel Comrat și a judecătoriilor Comrat, Cahul și Soroca.