Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Alimpiev v. Republica Moldova și Rusia. Reclamantul a fost președintele ”judecătoriei populare orășenești Tiraspol” a autoproclamatei ”Republici Moldovenești Nistrene” (”rmn”). La 31 august 2006 ”procuratura rmn” a pornit în privința acestuia o cauză penală pentru presupuse acte de corupție.

La 17 mai 2007 reclamantul a fost reținut și plasat în arest, fiind condamnat, la 25 decembrie 2008, la 7 ani de închisoare. Ulterior, reclamantul a fost eliberat din detenție în baza unui pretins act de amnistie.

Invocând încălcarea Articolelor 3, 5 §§ 3 și 4, 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul s-a plâns de condiții precare de detenție și asistență medicală necorespunzătoare, lipsa motivelor pentru arestul său, cenzurarea corespondenței și lipsa unui remediu eficient pentru a-și formula plângerile în baza Articolelor 3, 5 și 8 din Convenție.

Cu referire la jurisdicția statelor reclamate, Curtea a reiterat principiile generale menționate în hotărârile Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer și a susținut că atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă își exercitau jurisdicția în prezenta cauză.

Guvernul Republicii Moldova a invocat neepuizarea de către reclamant a remediilor interne din cauza eșecului acestuia de a sesiza sau de a informa autoritățile constituționale ale Republicii Moldova despre încălcarea drepturilor sale de către structurile ”rmn”.

Reclamantul a contestat obiecția preliminară formulată de către Guvern și a menționat că avocatul său informase publicul larg despre această cauză prin publicarea unui comunicat de presă în acest sens.

Curtea a considerat că organizarea unei conferințe de presă nu poate echivala cu o informare corespunzătoare a autorităților Republicii Moldova despre situația în detaliu a reclamantului și cu solicitarea de a întreprinde acțiuni de ordin juridic și diplomatic pentru a proteja drepturile reclamantului. Prin urmare, Curtea a admis obiecția Guvernului și a declarat cererea inadmisibilă în raport cu Republica Moldova.

Cu referire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit că aceasta a exercitat un control efectiv asupra structurilor ”rmn” în perioada de detenție a reclamantului. În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu acordat structurilor ”rmn”, care nu ar fi putut supraviețui altfel, Federația Rusă este responsabilă pentru încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenție.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolelor 3, 5 §§ 3 și 4, 8 și 13 din Convenție de către Federația Rusă, acordându-i reclamantului 11.000 de euro pentru prejudiciul moral și 20 de euro pentru costuri și cheltuieli

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.