Criza creată de COVID-19 a generat milioane de chiriaşi restanţieri în Statele Unite, mulţi aflându-se în situaţia în care pot fi daţi afară de pe o zi pe alta.

Între timp, un startup tratează peisajul actual drept un oportunitate ideală de a face bani. Compania Civvl recrutează freelanceri pentru a-i ajuta pe proprietari să îşi dea afară chiriaşii restanţieri, numind procesul ”afacerea cu cea mai rapidă creştere în timpul coronavirusului”.

”O mulţime de oameni s-au oprit din a mai plăti chiriile şi creditele ipotecare, gândindu-se că nu vor fi evacuaţi”, notează site-ul Civvl.

Aproximativ 29% dintre americani au avut probleme cu plata chiriei până în septembrie, iar 8% nu au putut să îşi achite în totalitate chiria sau creditul ipotecar în luna august, potrivit unui sondaj citat de BI. În consecinţă, Centrul american de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC) le-a transmis proprietarilor să nu îşi dea afară chiriaşii afectaţi de pandemia de COVID-19.

Momentan nu este clar modul în care se asigură Civvl că evacuările executate prin intermediul platformei sunt 100% legale, însă termenii şi condiţiile par să îi scape pe proprietarii care folosesc aplicaţia de măsurile impuse de CDC.

Sursa: businessmagazin.ro