Acționarii ”MOLDASIG” urmează să se convoace. Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a luat act de deciziei Consiliului societății al SA ”MOLDASIG” privind convocarea pentru data de 6 decembrie a adunării generale extraordinare a acționarilor.

Potrivit avizului de convocare, pe ordinea de zi au fost incluse doar două chestiuni. Este vorba despre alegerea noii componente a consiliului societății, stabilirea cuantumului retribuției muncii și compensațiilor membrilor, precum și confirmarea organizației de audit și stabilirea cuantumului retribuției serviciilor acesteia.

Amintim că, la mijlocul lunii septembrie, Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a dispus revocarea administrării speciale provizorii din cadrul ”MOLDASIG”.

Compania de asigurări a fost pusă sub administrare specială la sfârșitul lunii iulie, facându-se referire la respectarea cerințelor privind acționarii semnificativi, beneficiarii efectivi și cotele calificate. Mai exact, atunci, autoritatea de supraveghere a preluat în gestiune nemijlocită acțiunile suspendate și nou-emise ale Moldasig SA, în cuantum de 480.000 unități (79,98%), prin exercitarea tuturor drepturilor și obligațiilor acționarului, și instituirea administrării speciale provizorie a companiei de asigurări.