Actele permisive pentru întreprinzători ar putea fi eliberate obligatoriu prin intermediul Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive (SIA GEAP). Inițiativa se regăsește într-un proiect discutat, vineri, la ședința secretarilor de stat.

Astfel, se propune ca toate autorităţile publice care eliberează acte permisive să utilizeze, obligatoriu, un singur sistem informaţional pentru gestionarea procesului de primire a cererilor de eliberare a actelor permisive. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, aceasta modificare va fi în beneficiul antreprenorilor. Potrivit unei analize făcute în a doua jumătate a anului trecut, doar 48 la sută din totalul de acte permisive au fost eliberate prin SIA GEAP.

Totodată, proiectul stabilește că actul permisiv va conține un cod QR generat de SIA GEAP. Excepție vor fi cazurile când tratatele internaționale la care a aderat Republica Moldova prevăd altceva.

Completări urmează să fie făcute și la Codul contravențional. Astfel, pentru neeliberarea actelor permisive prin SIA GEAP ar putea fi prevăzută o amendă de la 50 la 250 de unități convenționale, adică de la 2.500 la 12.500 lei.

Modificările legislative ar putea intra în vigoare la șase luni după publicarea documentului aprobat de deputați.