Activitatea Consiliului Consultativ al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM) a fost relansată la începutul săptămânii. Acesta va active sub forma unui grup de lucru permanent, condus de ministrul Economiei şi Infrastructurii, iar secretariatul Consiliului vor fi asigurate de Consiliului Economic pe lângă prim-ministru.

Potrivit autorităților, Consiliului Consultativ va facilita dialogului dintre reprezentanții comunității de afaceri şi autorități în vederea dezvoltării unui climat socio-economic favorabil şi al unui mediu de afaceri non-discriminatoriu, transparent şi favorabil investițiilor pentru dezvoltarea unei platforme de dialog constant dintre reprezentanții micului business și autoritățile publice.

În cadrul reuniunii de lansare a activității Consiliului, reprezentanții comunității de afaceri au enunțat mai multe probleme cu care se confruntă. Printre acestea s-a menționat numărul, încă mare, de controale din partea statului la întreprinderi, ceea ce influențează negativ în special companiile mici. O altă problemă ține de lipsa piețelor de desfacere. Oamenii de afaceri spun că în procesul de semnare a acordurilor bilaterale comerciale cu alte țări, autoritățile statului trebuie să țină cont de tot spectrul genurilor de activitate a ÎMMurilor din Moldova.

O altă provocare pentru antreprenorii mici este accesul la informație și receptivitatea redusă a autorităților publice. De asenemea, antreprenorii se plâng că nu cunosc normele legale care reglementează activitatea lor, dar și modul în care pot să le aplice eficient. Totodată, interacțiunea cu rețele de retail din țară este complicată pentru antreprenorii mici, care cu greu fac față concurenței cu produsele de import.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, 98,7 la sută din toate companiile care activează în economia națională sunt ÎMM. Aceleași date arată că peste 60 la sută din angajații pieței muncii din Moldova activează în ÎMM.