Termenul de depunere a declarațiilor și dărilor de seamă și termenul de stingere a obligațiilor de achitare a impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii va fi  prelungit cu 20 de zile, în cazul în care conducătorul întreprinderii sau o altă persoană împuternicită de acesta se află în concediu medical în legătură cu tratamentul COVID-19.

Parlamentul a aprobat, în lectură finală, proiectul de Lege privind instituirea unor masuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.

Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, perioada de aplicabilitate a legii se propune pe durata stării de urgență în sănătate publică și a stării de urgență. Adoptarea acestuia va necesita aprobarea de către Serviciul Fiscal de Stat a formularului cererii de prelungire.

Potrivit autorului, proiectul a fost elaborat urmare a petiției publice semnate de aproape 3.000 de persoane, printre care contabili și administratori de întreprinderii.