Serviciul Fiscal de Stat a dat start ediției speciale a concursului ”Loteria fiscală”. Ediția specială este dedicată sărbătorilor de iarnă și a început din data de 1 decembrie, urmând să fie finalizată la data de 8 ianuarie 2021.

Orice persoană, care a atins vârsta de 18 ani și care achită în această perioadă cu cardul bancar, emis de o bancă comercială din Republica Moldova, orice cumpărătură sau serviciu în valoare mai mare de 30 lei devine participant al ediției.     

Tragerile la sorți pentru ediția specială desfășurată cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor avea loc la data de 28 ianuarie 2021, iar în joc vor fi puse 100 de premii a câte 1.500 lei.     

Lista câștigătorilor va fi publicată pe pagina web a SFS, iar premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în maximum 10 zile după publicarea acesteia. Totodată, băncile comerciale licențiate emitente  vor informa telefonic câștigătorii despre premiul câștigat. 

Precizăm că, în prezent este în desfășurare cea de-a patra ediție a concursului Loteria fiscală, care va dura până la data de 31 decembrie 2020, iar la final vor fi oferite 100 premii a câte 1.000 lei.