Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat decizia în cauza Bejenar v. Republica Moldova. Cauza se referă la neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive adoptate în favoarea reclamantei și împotriva unui debitor privat.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în luna iunie 2004 reclamanta a cumpărat un apartament de la M., persoană fizică, iar în luna august l-a vândut unei alte persoane fizice. La scurt timp după această tranzacție, fosta soție a lui M. a solicitat anularea acestor contracte. M. a decedat în cursul procesului, fără ca vreun moștenitor să accepte moștenirea. La 21 septembrie 2007 Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău a admis pretențiile fostei soții a lui M., a anulat contractele de vânzare-cumpărare și a dispus restituirea în mod succesiv a prețului de vânzare. Întrucât M. deja decedase, instanța a dispus restituirea datoriei în favoarea reclamantei din averea lăsată de M. La 12 mai 2009 hotărârea a devenit definitivă și nu a fost executată până în prezent.

Reclamanta a inițiat o acțiune împotriva Ministerului Finanțelor în baza Legii nr. 87, solicitând repararea prejudiciului ca urmare a neexecutării hotărârii adoptate în favoarea sa. În octombrie 2012 Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile acesteia, constatând că debitorul M. decedase, nu avea moștenitori și nu lăsase bunuri în moștenire, iar statul nu putea fi tras la răspundere pentru datoriile acestuia.

Reclamanta s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza neexecutării unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa. De asemenea, ea a susținut că hotărârea respectivă fusese formulată într-o manieră neclară, ceea ce a împiedicat executarea ei.

Curtea a constatat că instanțele naționale ajunseseră la concluzia că neexecutarea hotărârii adoptate în favoarea reclamantei nu putea fi imputată statului, deoarece debitorul M. nu avea moștenitori și nicio avere din contul căreia puteau fi stinse obligațiile sale. Totodată, ea a reținut că reclamanta nu a contestat acest argument și nici nu a menționat dacă existau anumite bunuri din contul cărora putea fi stinsă datoria, în cazul în care executorul judecătoresc ar fi întreprins acțiuni suplimentare.

Deoarece răspunderea statului nu poate fi angajată din cauza neachitării unei datorii ca urmare a incapacității de plată a unui debitor privat, Curtea a ajuns la concluzia că, în aceste circumstanțe, măsurile întreprinse de către autorități în vederea executării hotărârii din 21 septembrie 2007 au fost adecvate și suficiente.

Din aceste considerente, Curtea a declarat cererea ca fiind vădit nefondată și, respectiv, inadmisibilă în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.