Nouă companii private au fost premiate de PNUD și CNA pentru implementarea standardelor de integritate în afaceri în cadrul ediției 2021 a concursului ”Marca comercială a anului”. Concursul pentru această nominalizare s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv și are scopul să susțină implementarea standardelor de integritate de companiile private, precum şi să promoveze bunele practici în acest domeniu.

La categoria întreprinderi mari, premiul a fost acordat companiilor Orange, Moldcell, Kaufland și Metro. În cazul întreprinderilor mijlocii premiul a revenit companiei Coca-Cola, iar la categoria întreprinderi mici au fost premiate Rozmarin Cafe, Edujoc, RapidAsig și Expres-Test-Auto.

Câștigătorii au fost selectați dintr-un număr mai mare de participanți și au trecut prin câteva etape ale concursului. Aceștia au făcut dovada implementării pe parcursul anului 2020 a unor mecanisme de promovare a standardelor de integritate şi anticorupţie în business. Companiile au prezentat juriului concursului propriile coduri de etică sau conduită în afaceri, procedurile de raportare a neregulilor la locul de muncă şi de soluţionare a conflictelor de interese, mecanismele de protecţie a avertizorilor de integritate, precum şi cele de control intern și de declarare şi evaluare a cadourilor.

La prima ediție a concursului, desfășurată în anul 2020, șase companii private din Republica Moldova au devenit deținătoare ale premiului pentru implementarea standardelor de integritate în afaceri. Alte șase companii au primit diplome de onoare.