În doar două luni, numărul de acte permisive solicitate online a crescut cu 40 la sută. Declarația a fost făcute de ministrul Economiei și Infrastructurii într-un interviu publicat pe pagina instituției.

Potrivit oficialului, anterior pandemiei, doar circa 30 la sută dintre solicitări erau făcute online, prin intermeniul Sistemului Informațional Automatizat pentru gestionarea și eliberarea actelor permisive (SIA GEAP), cunoscut mai mult ca Ghișeul unic pentru acte permisive. Restul solicitărilor erau depuse fizic, la sediile diferitor autorități publice. După impunerea restricțiilor din cauza răspândirii COVID-19, situația s-a schimbat radical. Deja 75% dintre cereri sunt expediate online. Totodată, numărul total de cereri depuse s-a redus cu doar 30%.

De la lansare până la sfârșitul lunii aprilie a acestui an, prin intermediul Ghișeului unic au fost depuse aproape 43 de mii de solicitări și eliberate 32.254 de acte permisive. Cele mai multe  solicitări de procesare sunt legate de notificarea în comerț în gestiunea APL-lor. Alte acte permisive cu pondere mare solicitate prin SIA GEAP sunt cele eliberate de Agenţia Servicii Publice, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

Potrivit datelor statistice, pentru obținerea celor 416 acte permisive, disponibile online, agenții economici cheltuiau anterior cca 200 de milioane de lei anual.