Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

În urma acestei modificări, circa 44 de mii de angajați din sectorul bugetar vor beneficia de majorări salariale între 8 și 63% în anul 2020.

Proiectul implică costuri financiare estimate la 372 milioane lei în calcul anual, iar cheltuielile respective sunt prevăzute în proiectul bugetului de stat pe anul 2020 și pe termen mediu pentru anii 2021-2022. Măsurile propuse vor fi însoțite și de majorarea valorii de referință prevăzute în cadrul legii bugetului de stat pentru anul 2020 cu un cost total de peste 1,2 miliarde lei.

Reamintim că, în vederea reformării sistemului de salarizare în sectorul bugetar, Parlamentul a adoptat legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, cu implementare din 1 decembrie 2018.