Din luna martie până-n prezent, au fost documentate 4.014 contravenții legate de nerespectarea cerințelor autorităților, în contextul prevenirii răspândirii COVID-19. Cifra a fost prezentată de către autorități, care continuă desfășurarea  acțiunilor de prevenire și control a răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul țării, în contextul relaxării măsurilor de restricție, aprobate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Pe parcursul ultimei săptămâni, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au verificat 195 obiective ale economiei naționale, fiind depistate 46 încălcări. În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 29 măsuri contravenționale: 17 prestatori de servicii de înfrumusețare, 11 agenți economici și o unitate farmaceutică.

Totodată, în perioada 15-21 iulie, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au verificat 433 unități economice: magazine alimentare, farmacii veterinare, depozite, piețe. Urmare, au fost întocmite 70 procese de contravenție.

ANSP și ANSA îndeamnă cetățenii și agenții economici să respecte măsurile de protecție în sănătate publică:

  • evitarea aglomerațiilor și respectarea distanței de minim 1 m;
  • purtarea corectă a măștilor. Aceasta trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
  • asigurarea personalului cu echipament de protecție;
  • efectuarea termometriei vizitatorilor și personalului.

Pe parcursul ultimei săptămâni, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto au continuat procesul de monitorizare și informare a pasagerilor, conducătorilor auto, operatorilor de transport, cât și angajaților gărilor auto, despre măsurile de protecției și prevenire a răspândirii infecției COVID – 19, precum și operațiunile de control în municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Cahul, Ștefan-Vodă, Cantemir, Edineț, Căușeni, Drochia și Soroca.

În acest sens, Agenția atenționează și solicită conducătorilor auto, operatorilor de transport, care efectuează transporturi rutiere de persoane prin servicii ocazionale, servicii regulate speciale, servicii regulate locale, raionale, cât și cele internaționale, să respecte în continuare cu strictețe recomandările Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică în procesul de activitate și anume:

  • evitarea supraîncărcării mijloacelor de transport public, în perioada fluxului majorat de persoane, antrenând, după posibilitate, autobuze cu capacitatea mai mare de îmbarcare;
  • limitarea numărului de persoane în transportul rutier în trafic național și internațional, proporțional numărului de scaune disponibile în mijlocul de transport;
  • curățarea și dezinfectarea suprafețelor din interiorul mijloacelor de transport public înainte de rută/cursă, cât și în stațiile terminus;
  • monitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de muncă.

Totodată, peste 10 mii angajații ai Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent situația în locurile publice închise și deschise, pentru responsabilizarea populației privind respectarea măsurilor de sănătate publică.

Pe parcursul ultimei săptămâni, au fost înregistrate peste 100 apeluri la Serviciul 112, cu privire la informarea despre încălcarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19, observate în locurile publice. Urmare, persoanele care nu s-au conformat cerințelor au fost sancționate.

De asemenea, au fost documentate 346 încălcări, cele mai frecvente fiind depistate în spațiile publice deschise și închise- 123. Au fost depistate 103 cazuri în care cetățenii nu au respectat regimul de autoizolare.

Autoritățile reiterează obligativitatea respectării regimului de autoizolare timp de 14 zile pentru:

– persoanele testate pozitiv cu forme ușoare ale bolii;

– persoanele stabilite ca contacți;

– persoanele vindecate;

– cetățenii care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova.

Rămâne în vigoare interzicerea activității parcurilor de distracție, locurilor de agrement, terenurilor de joacă în perioada pandemiei, precum și conformarea autorităților locale în acest sens.