Patru magistrați ar putea primi titlul onorific de ”Decan al autorității judecătorești”. În lista propusă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se regăsește și fostul președinte interimar la CSM, Luiza Gafton. Subiectul urmează să fie examinat la ședința de marți, 17 august.

Mai exact, pentru conferirea titlului onorific au fost propuși următorii judecători:

  • Luiza Gafton, Curtea Supremă de Justiție;
  • Ala Cobăneanu, Curtea Supremă de Justiție;
  • Anatolie Minciună, Curtea de Apel Chișinău;
  • Iurie Cotruță, Curtea de Apel Chișinău.

Toți patru și-au început cariera de magistrate în cadrul instanțelor de prim nivel din municipiul Chișinău, în anul 1991. De-a lungul timpului, trei dintre aceștia au exercitat și funcții de conducere. Mai exact, Luiza Gafton a fost președinte al Judecătoriei Botanica, în perioada 2014-2017, Anatolie Minciuna a fost vicepreședinte al Judecătoriei Rîșcani din anul 1996 până în anul 2002, iar în perioada 2007 – 2012, Iurie Cotruță a fost vicepreședintele instanței din sectorul Botanica.

Potrivit normelor legale, titlurile onorifice se acordă, prin hotărârea Consiliului, judecătorului care întrunește următoarele condiții:

  • are o vechime în funcție de judecător mai mult de 30 de ani;
  • pe parcursul activității în cadrul sistemului judecătoresc a manifestat un comportament ireproșabil;
  • a susținut evaluarea performanțelor judecătorilor;
  • nu a fost supus răspunderii disciplinare pe parcursul ultimului an de activitate; nu a fost suspendat din funcție în baza art. 24 alin. (1) lit. a), c) din Legea cu privire la statutul judecătorului.