La începutul lunii, Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor a emis cinci decizii de evaluare ordinară a magistraților. Trei dintre aceștia activează la diferite instanțe de prim nivel, iar doi la Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit deciziilor publicate, magistrații de la Curtea Supremă își organizează mai bine activitatea, ambii judecători au primit calificativul ”excelent”. Atât Svetlana Filincova, cât și Vladimir Timofti au acumulat câte 77 de puncte în urma evaluării.

Magistrații de la instanțele de prim nivel au obținut calificativul ”foarte bine”. Dintre cei trei judecători evaluați, cele mai multe puncte le-a obținut Mihail Macar, de la Judecătoria Hîncești, sediul central, 80. Acesta este urmat de Valeriu Pădurari, de la Judecătoria Bălți, sediul central, cu 77 de puncte și Ion Rusu, de la Judecătoria Drochia, sediul central, 74 puncte.

Menționăm că, potrivit legislației în vigoare, evaluarea ordinară a judecătorilor are loc o dată la trei ani, conform orarului stabilit de către Colegiul de evaluare. Termenul de trei ani se calculează de la ultima evaluare ordinară sau extraordinară a magistratului.