Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza O.R. și L.R. v. Republica Moldova. Reclamantele s-au plâns în fața Curții de încălcarea prevederilor Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La 7 aprilie 2009, reclamantele O.R. și L.R. au fost reținute de către poliție și conduse la Comisariatul General de Poliție din municipiul Chișinău. După semnarea procesului verbal privind reținerea lor, polițistul A.C. a condus reclamantele într-un alt birou unde acestea au fost obligate să se dezbrace și să facă așezări în prezența polițiștilor M.Ț. și V.D.

La 2 februarie 2010, Procuratura mun. Chișinău a inițiat urmărirea penală împotriva polițiștilor aceștia fiind bănuiți de maltratarea reclamantelor prin mijloace de intimidare psihologică, obligându-le să se dezbrace. La 15 martie 2010 polițiștii au fost puși sub învinuire, iar la 16 aprilie urmărirea penală în privința lui A.C. a fost încetată, pe motivul că acțiunile sale nu ar fi cauzat reclamantelor suferințe deosebit de grave.

La 15 iulie 2011 Judecătoria Centru, municipiul Chișinău a constatat vinovăția polițiștilor M.Ț. și V.D.în comiterea infracțiunii de tortură, prevăzută de articolul 309/1 alin. 3 lit. c) Cod penal.

M.Ț. a fost condamnat la 5 ani privațiune de libertate, iar V.D. la 6 ani privațiune de libertate. La 13 martie 2013,  Curtea de Apel Chişinău a constatat că prin acțiunile lor, M.Ț. și V.D. au comis infracțiunea de tortură prevăzută de art. 309/1 alin.3 lit. c) Cod penal și au fost condamnați fiecare la 5 ani privațiune de libertate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de 5 ani și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 5 ani. La 13 septembrie,Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibile recursurile ordinare declarate de procuror, avocații reclamantelor și a celor doi polițiști împotriva sentinței Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău și deciziei Curții de Apel Chișinău, declarându-le neîntemeiate. Pe durata urmăririi penale și judecării cauzei, polițiștii nu au fost suspendați din funcție și au continuat să exercite atribuțiile de serviciu.

Reclamantele s-au plâns în fața Curții în baza Articolului 3 din Convenție, că polițistul A.C. a beneficiat de impunitate, fiind scos de sub urmărire penală. De asemenea, reclamantele s-au plâns de faptul că investigația privind dezbrăcarea lor forțată în fața polițistului de sex masculin V.D. nu a fost promptă, și că V.D. și M.T. au fost scutiți de pedeapsă.

Cu privire la alegația reclamantelor privind ancheta inefectivă, tardivă și superficială (inițiată după nouă luni de la data la care faptele despre presupusa infracțiune au devenit cunoscute autorităților), Curtea a conchis că investigația privind plângerile reclamantelor nu a fost efectivă.

Cu referire la plângerea reclamantelor privind scutirea de pedeapsă a celor trei polițiști implicați în acțiunile de maltratare, Curtea a stabilit că modul în care autoritățile naționale au examinat plângerile reclamantelor împotriva polițistului A.C., id est calificarea acțiunilor lui A.C. drept contravenție administrativă, în pofida gravității acțiunilor acestuia și a faptului neinițierii procedurii contravenționale pe motivul expirării termenului de prescripție, precum și refuzul de a examina apelul reclamantelor în vederea prevenirii aplicării unei sancțiuni duble (deși atare pericol nu a existat), a condus la scutirea totală de pedeapsă a polițistului A.C.

Drept urmare, din cauza omisiunii de a efectua o investigație reală în privința acțiunilor polițistului A.C., acesta a fost absolvit de pedeapsă. Curtea a notat că o astfel de situație este incompatibilă cu obligația statului de a preveni nepedepsirea persoanelor acuzate de tortură.

În ceea ce privește pretinsa scutire de pedeapsă a polițiștilor V.D. și M.T., Curtea a notat că în pofida concluziei instanțelor naționale care au stabilitcă acțiunile polițiștilor V.D. și M.T. au constituit un tratament degradant, acestea le-au aplicat polițiștilor pedeapsa minimă prevăzută de lege. În opinia Curții, o astfel de clemență în ceea ce privește stabilirea pedepsei pentru polițiștii învinuiți de comiterea unei infracțiuni deosebit de grave este incompatibilă cu scopul prevenirii comiterii unor atare acțiuni de către poliție în viitor. De asemenea, Curtea a notat faptul că tardivitatea inițierii unei investigații a condus la nerealizarea unor serii de acțiuni procedurale importante. În consecință, reclamantele au rămas într-o stare de incertitudine cu privire la rezultatul investigării plângerilor sale o perioadă de aproximativ patru ani și jumătate.

În consecință, Curtea consideră că modul în care autoritățile interne au examinat alegațiile reclamantelor împotriva celor trei polițiști, determinând scutirea propriu-zisă de pedeapsă a acestora, este incompatibilă cu interzicerea maltratării în general și în particular de către lucrătorii poliției.

Astfel, Curtea a hotărât că a avut loc încălcarea Articolului 3 din Convenție și a acordat fiecărei reclamante câte 7.500 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.