Tot mai multe persoane se conformează legislaţiei și înregistrează contractele de dare în chirie a imobilelor. Serviciul Fiscal a înregistrat în perioada august-septembrie 2018 circa 2.122 de contracte de locațiune pe întreg teritoriul țării.

Astfel, pentru cele două luni au fost calculate suplimentar la buget, plăţi de bază în valoare de 26,5 mii lei, penalităţi de 1,6 mii lei şi amenzi de 17,4 mii lei.

În această perioadă, inspectorii fiscali au identificat 753 de persoane fizice - potenţiali proprietari care transmit în chirie bunuri imobile, efectuând controale la 30 dintre acestea.

Potrivit informațiilor Serviciului Fiscal, de la începutul anului 2018 au fost înregistrate 7126 contracte de locaţiune. Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate de către FISC de la începutul anului, au fost identificate 3 220 de persoane fizice care transmit în chirie bunurile imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele. În același timp, au fost efectuate controale fiscale la 348 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază – 409.1 mii lei, penalități – 57.3 mii lei și amenzi – 43.4 mii lei.

Serviciul Fiscal recomandă persoanelor fizice şi juridice să se conformeze legislaţiei în vigoare şi să înregistreze contractele de chirie la Direcţiile deservire fiscală din raza de amplasare a bunului imobil.

Persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile urmează să se conformeze legislației și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.

Impozitul se achită cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans, în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova. Persoanele fizice care nu își onorează obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.