Un avocat, nemulțumit de abuzurile comise asupra apărătorilor, a elaborat un proiect de lege prin care propune instituirea unor măsuri de protecție. Documentul a fost prezentat pentru dezbateri publice. Avocatul Dumitru Buliga susține că elaborarea proiectului a fost determinată de abuzurile comise în raport cu avocații și avocații stagiari de către organele de urmărire penală, procurori, instanțele de judecată, autoritățile publice, alte persoane fizice sau juridice de drept public.

Un alt motiv este tratarea superficială a rolului avocaților într-un proces cu marginalizarea lor și atribuirea unui rol formal în actul de justiție, asta deși rolul avocaților în sistemul de justiție a unui stat de drept, este fundamental. Apărătorul mai precizează că o altă condiție care a determinat elaborarea acestui proiect de lege, rezidă în aplicarea excesivă, contrară legii și fără necesitate a măsurilor preventive excepționale ca: arestul preventiv și arestul la domiciliu, și care potrivit avocatului este deosebit de periculos și violează flagrant dreptul la libertate și siguranță al persoanei.

Totodată, unele modificări sunt propuse cu scopul de a asigura posibilitatea efectivă a părții apărării să acumuleze probe. Autorul inițiativei susține că în prezent, deși în legea specială cu privire la avocatură este prevăzut acest drept al avocaților, dat fiind faptul că un asemenea drept nu se regăsește în alte legi speciale ce reglementează activitatea anumitor autorități, avocaților, în activitatea lor de acumulare a probelor, li se refuză eliberarea informațiilor, documentelor etc., fiind încălcat principiul egalității armelor. Dumitru Buliga susține că a elaborat proiectul imediat după protestele de la sfârșitul lunii iunie și la prezentat Uniunii Avocaților pentru dezbateri publice la începutul lunii iulie, doar că până acum conducerea UAM nu l-a publicat, așa că apărătorul a decis să inițieze el consultările.

După ce au fost demarate discuțiile pe o rețea de comunicare închisă, ieri documentul a fost plasat și pe site-ul Uniunii și avocații au fost îndemnați să se expună. Ce prevede proiectul cu exactitate, la fiecare capitol în parte, citiți în următoarele zile pe BizLaw.