Guvernul a decis să retragă din Parlament proiectul de modificare legislativă prin care se propunea ca, Certificatul de calificare al auditorului pentru auditul general să fie exclus din lista actelor permisive, care se încadrează în categoria autorizațiilor. Hotărârea a fost aprobată în dimineața zilei de astăzi, în cadrul unei ședințe, pe agenda căreia a figurat doar acest subiect. Proiectul a fost examinat și aprobat de către Executiv în data de 4 iulie. Autorul inițiativei, Ministerul Finanțelor menționa, în nota informativă, că propunerea de modificare se argumenetează prin faptul că certificatul de calificare al auditorului pentru auditul general nu poate fi atribuit la categoria actelor permisive. Acesta este, după natura sa, un document asociat mai mult cu acordarea unui statut de calificare a persoanei, similar avocaţilor şi notarilor, ci nu a unui permis regulat de desfăşurare a activităţii de întreprinzător. Conform prevederilor art. 19 şi art. 20 ale Legii privind activitatea de audit, procedura de obţinere a certificatului de calificare al auditorului pentru auditul general este de lungă durată. Pentru stagiere perioada este de până la doi ani, iar pentru susţinerea examenelor de calificare – de până la trei ani. Solicitați de portalul BizLaw.md, reprezentanții Guvernului au menționat că autorul inițiativei legislative, în cazul respectiv - Ministerul Finanțelor, are dreptul să retragă proiectul.