Sancțiuni mai dure pentru încălcarea modului de comercializare şi/sau de înstrăinare a armelor letale sau neletale şi/sau a muniţiilor aferente. Autoritățile intenționează să modifice prevederile art. 360 din Codului contravențional. Amendamentele au fost deja aprobate de Guvern. Astfel, comercializarea armelor letale sau neletale şi/sau a muniţiilor aferente persoanelor, care nu sunt autorizate în modul stabilit de legislaţia în vigoare, se sancţionează cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice, cu privarea de dreptul de a desfăşura o astfel de activitate pe un termen de la 3 luni la un an. Încălcarea modului de înstrăinare a armelor letale sau neletale supuse autorizării şi/sau muniţiilor aferente sau transmiterea acestora unei persoane neautorizate în modul stabilit de legislaţia în vigoare se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de deţinere sau port şi folosire a armei pe un termen de la 2 ani la 5 ani. Eschivarea de la înstrăinarea armelor letale şi neletale supuse autorizării sau încălcarea termenului de depunere a acestora la poliţie ori la un armurier licenţiat în domeniul comercializării armelor în cazul încetării, limitării sau suspendării dreptului de deţinere a acestora se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.