Cetăţenii Republicii Moldova vor fi discriminați în raport cu muncitorii migranţi, dacă proiectul de lege cu privire la ocuparea forţei de muncă va fi aprobat în varianta propusă. Concluzia aparține experților anticorupție de la Centrul Național Anticorupție (CNA). Autorii expertize susțin că, la aplicare, unele prevederi ale proiectului la modul practic vor legaliza și vor scoate de sub incidenţa legii penale componenţa de infracţiune stabilită de art. 176 din Codul penal, care sancţionează ”încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor”, şi vor permite discriminarea cetăţenilor Republicii Moldova faţă de muncitorii migranţi. Mai exact, proiectul prevede că lucrătorul migrant asigurat, în cazul încetării activităţii de muncă, beneficiază de ajutor de şomaj. Dacă acordurile (convenţiile) privind asigurările sociale, la care Republica Moldova este parte, cuprind alte reglementări decât cele din prezenta lege, se aplică normele stabilite prin aceste acorduri. Experții cred că aplicarea acestor prevederi va genera dubii în societate privind corectitudinea reglementărilor, iar cetăţenii Republicii Moldova se vor simți nedreptățiți. De asemenea, în cadrul proiectului expertizat au fost identificaţi numeroşi factori de risc, printre care:
  • lacune de drept;
  • prevederi discriminatorii;
  • formulări ambigue care permit interpretări abuzive;
  • concurenţa normelor de drept.
Proiectul elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale are scopul de a înlocui normele actuale care reglementează promovarea ocupării forței de muncă. Documentul prevede că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va fi responsabilă de monitorizarea pieței muncii. Aceasta va colecta informații despre cererea și oferta de muncă, informații care vor servi drept instrument de avertizare timpurie pentru blocajele și dezechilibrele de pe piața muncii. Cât privește statutul șomerului, proiectul operează cu două concepte – persoana aflată în căutarea unui loc de muncă și șomer. Spre deosebire de legea în vigoare, statutul de șomer nu mai ține de statutul de persoană asigurată și de existența sau nu a veniturilor. Astfel, se vor considera șomeri persoanele care vor întruni următoare condiții:
  • vârsta peste 16 ani;
  • aptă pentru prestarea unei munci;
  • nu are loc de muncă;
  • nu studiază la secția cu frecvență a unei instituții de învățământ;
  • caută un loc de muncă, atât singură cât și prin intermediul Agenției și este disponibilă să înceapă lucrul;
  • este înregistrată cu statut de șomer.