Guvernul va solicita retragerea din Parlament a unui proiect de lege, adoptat printr-o hotărâre a Executivului, care se referă la serviciile turistice. Documentul a fost elaborat de Agenția Turismului, pentru a facilita activitatea turistică și pentru a îmbunătăți nivelul de protecție a consumatorilor de asemenea servicii. Cererea de retragere vine după ce, la scurt timp de la înregistrarea documentului în Parlament, a fost adoptată Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, care vizează reforma sistemului instituțiilor de control de stat asupra activității de întreprinzător. Reformele inițiate se referă și la industria turismului. Mai mult, potrivit Legii adoptate, Agenția Turismului a fost exclusă din rândul instituțiilor de control și  din lista agenților constatatori. Referitor la reglementarea activității turistice, Ministerul Economiei și Infrastructurii susține că domeniul a fost exclus de sub regimul de licențiere și potrivit prevederilor legale ”structurile de primire turistică ce dețin mai mult de 10 spații de cazare (camere și/sau apartamente) au dreptul să obțină certificatul de clasificare de la entitatea acreditată la nivel internațional sau local”. Prin urmare, obținerea certificatului de clasificare a unităților de primire turistică devine un drept al agenților economici, care practică activitate de primire turistică și doar pentru unitățile cu mai mult de 10 numere de cazare. Prin urmare, este necesară retragerea documentului din Parlament, întrucât prevederile documentului se regăsesc într-un act legislativ adoptat și intrat în vigoare.