La achiziționarea armelor neletale nu va mai fi nevoie de avizul psihologului și certificatul de cazier judiciar. Acestea urmează să fie prezentate la înregistrarea armei la poliție. Dacă modificările vor intra în vigoare, la procurarea armei urmează a fi prezentat doar certificatul medical privind concluzia medicului narcolog și psihiatru. Deputații au votat astăzi, în prima lectură, modificarea legislației care ține de regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă. Cele mai multe amendamente vizează agenții economici, care activează în domeniul comercializării armelor. Astfel, armurierii licențiați în domeniul comercializării armelor și munițiilor vor avea posibilitatea să asigure creditele cu gaj constituit din arme și muniții ce le aparțin. Totodată, pentru administratorii și vânzătorii întreprinderilor licențiate în domeniul importului și comercializării armelor va fi suficientă absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică de mânuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică acreditată în domeniu. Pentru desfășurarea operațiunilor de reparare a armelor, cel puțin un angajat va trebui să dispună de studii sau calificare în domeniu. Autorii susțin că aceste modificări sunt necesare, deoarece instituțiile de învățământ din Republica Moldova nu pregătesc specialiști în domeniul armelor, dar și pentru a evita stabilirea monopolului pe piață în acest domeniu. Proiectul mai prevede că termenul de valabilitate a actelor permisive eliberate armurierilor licențiați în domeniul importului și comercializării armelor se mărește de la 6 luni la 1 an. Potrivit autorilor, modificările au fost operate pentru că procedura de efectuare a operațiunilor de import este anevoioasă și în majoritatea cazurilor nu se reușește efectuarea ei în termen de 6 luni. În același timp, documentul stabilește condițiile de păstrare la domiciliu a armelor și munițiilor neletale. Acestea urmează să fie păstrate într-un seif metalic, fixat de podea sau perete. De asemenea, ținând cont de faptul că dreptul de procurare, deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării se anulează după o perioadă de 5 ani, iar dreptul de proprietate prin interdicția de posesie a armelor se limitează pe un termen de 5 ani, proiectul prevede modificare Codului contravențional, pentru majorarea termenului privind privarea de dreptul de a deține armă și de portarmă pe un termen de la 2 la 5 ani. În redacția actuală, este prevăzut un termen de la 3 luni la un an, în funcţie de gravitatea contravenţiei.