Comisia de disciplină a experților judiciari va fi compusă din 7 membri permanenți și 7 membri supleanți. Patru membri ai Comisiei vor fi desemnați din rândul experţilor judiciari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice de expertiză judiciară, iar unul va fi din partea experților judiciari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul biroului de expertiză judiciară. De asemenea, din Comisie vor face parte doi reprezentanţi ai societăţii civile. Ministerul Justiției a prezentat pentru consultări publice proiectul Regulamentului Comisiei de disciplină a experților judiciari. Conform documentului, experții judiciari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice de expertiză judiciară vor fi desemnați membri ai Comisiei de disciplină, câte unu, de către Centrul Național de Expertize Judiciare, Centrul Național Anticorupție, Centrul de Medicină Legală pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și de către Ministerul Afacerilor Interne. Experții judiciari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul birourilor de expertiză judiciară şi reprezentanții societăţii civile vor fi selectaţi de către Ministerul Justiţiei, prin concurs. Membrii permanenți și membrii supleanți ai Comisiei de disciplină vor fi numiţi pentru un mandat de 4 ani şi nu vor putea exercita mai mult de două mandate consecutiv. În scopul examinării sesizării va fi desemnat un membru raportor, care va întocmi raportul despre ce se va examina la ședințele Comisiei. Membrul raportor va solicita explicațiile și probele suplimentare necesare în vederea elucidării cazului privind abaterea disciplinară, iar refuzul expertului judiciar de a răspunde solicitărilor raportorului nu împiedică examinarea cauzei disciplinare. Cauza se va examina cu participarea obligatorie a expertului judiciar vizat în sesizare. Totodată, este obligatorie citarea persoanei care a depus sesizarea sau a reprezentantului acesteia. Proiectul mai prevede că, după examinarea cauzei disciplinare, Comisia poate adopta una dintre următoarele hotărâri:
  • constată abaterea disciplinară și aplică una din sancțiunile: - avertisment; - mustrare; - amendă cuprinsă între 30 și 50 de unităţi convenţionale;
  • constată abaterea disciplinară și propune ministrului Justiției aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare: - suspendarea activităţii de expert judiciar pe o perioadă de până la 6 luni; - retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de expert judiciar;
  • constată inexistența abaterii disciplinare;
  • respinge sesizarea ca vădit neîntemeiată;
  • încetează procedura disciplinară, în caz de deces al expertului judiciar vizat în procedura disciplinară sau lipsei acestei calități la momentul săvârşirii faptelor, examinării sesizării și adoptării hotărârii.
La sancționarea disciplinară a experților judiciari, Regulamentul stabilește obligația Comisiei de a ține cont de: gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele în care a fost comisă aceasta, activitatea şi comportamentul expertului judiciar, impactul faptei asupra imaginii profesiei de expert judiciar. De asemenea, proiectul prevede dreptul membrului Comisiei sau supleantul acestuia, care are opinie separată faţă de hotărârea adoptată, de a o expune în scris. Opinia va fi anexată la dosarul procedurii disciplinare. Ordinul ministrului Justiției, precum și hotărârea Comisiei privind aplicarea sancțiunii disciplinare pot fi contestate în instanța de judecată în contencios administrativ. În caz de contestare, executarea sancţiunii disciplinare nu se suspendă, cu excepția cazului în care instanţa de contencios administrativ dispune suspendarea executării.