În abordarea aspectelor de ordin juridic și economic, și în evaluarea circumstanțelor în care s-au produs anumite fapte, Consiliul Concurenței decide asupra existenței unei încălcări sau a lipsei acesteia. Acest proces de examinare este unul foarte complex și implică, pe lângă altele, ca o condiție sine qua non, cunoștințe în domeniul probațiunii, pentru a putea pe deplin să fie atinse principiile statuate din Constituție. În acest sens, Constituția Republicii Moldova, la art. 9 și art. 126, declară că statul trebuie să asigure protecția concurenței loiale, care este unul din factorii de bază ai economiei. Instituția probelor este calificată ca o instituție centrală pentru orice proces, probele fiind deosebit de importante pentru protecția drepturilor subiective civile. Considerând că examinarea unui caz este un duel al probelor, putem spune că acestea au importanță atât pentru autoritatea de concurență, cât și pentru părți. Întrucât nu se poate eludica cazul dedus examinării numai pe baza afirmațiilor părților, este necesară acumularea a cât mai multor date care permit o privire în ansamblu a cauzei. Urmează ca la baza probelor, membrii plenului Consiliului Concurenței să-și formeze convingerea și să pronunțe dispoziția/decizia. Nu este suficient, pentru părți, să fie ori să se pretindă titularul de drept sau victima unei concurențe neloiale pentru a obține un câștig în fața Consiliului Concurenței. Orice examinare a unui caz implică existența unor reguli de probațiune, care fiind respectate, vor permite acumularea probelor ce urmează să fundamenteze verdictul final. De regulă, autoritatea de concurență, în cadrul examinării unui caz, este pusă în situația de a cunoaște unele circumstanțe de fapt, care au avut loc în trecut și mai rar se întâmplă ca autoritatea să ia cunoștință nemijlocit cu anumite circumstanțe. Acest proces de cunoaștere este numit probațiune. Probațiunea este activitatea autorității de concurență și a părților, desfășurată cu ajutorul mijloacelor procesuale stabilite de lege, privitor la stabilirea adevărului obiectiv despre existența sau inexistența anumitor circumstanțe, necesare pentru soluționarea litigiului între părți. Legea concurenței și Legea cu privire la ajutorul de stat sunt actele legislative de bază care conțin linii directorii cu privire la probe și probațiune în acest domeniu. Probe și mijloace de probă Legea concurenței nu definește noțiunea de probă, drept pentru care vom face trimitere la două acte legislative care reglementează noțiune: Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală. În conformitate cu art. 117 din Codul de procedură civilă, probe în pricini civile sunt elemente de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstanțelor ce justifică pretențiile și obiecțiile părților, precum și altor circumstanțe importante pentru soluționarea cauzei. Iar art. 6 din Codul de procedură penală definește probele drept elemente de fapt dobândite în modul stabilit de Codul de procedură penală, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei. Prin raportarea la specificul legislației concurențiale, menționăm că probe pot fi considerate acele elemente de fapt (informații) dobândite legal, care servesc la constatarea existenței sau lipsei încălcării, precum și a altor circumstanțe relevante, cum ar fi piața relevantă, identificarea subiecților, legătura cauzală etc. Mijloacele de probă sunt acele căi prin intermediul cărora datele, care au importanță în soluționarea unei cauze, pot fi utilizate legal în acea cauză. Astfel spus, mijloacele de probă sunt acele mijloace prevăzute de lege prin care se administrează probele într-un anumit caz și sunt în stare să furnizeze anumite informații. Potrivit art. 52 alin. 4 al Legii concurenței, Consiliul Concurenței poate să utilizeze ca mijloc de probă orice element de fapt și de drept, inclusiv informații confidențiale dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea existenței sau lipsei încălcării. Consiliul Concurenței admite atât probe directe, cât și indirecte:

• probe directe sunt depozițiile martorilor sau ale altor persoane, probele materiale, înscrisurile, înregistrările audio și/sau video, concluziile experților și orice alte dovezi care probează în mod expres existența;
• probe indirecte sunt probele care dau naștere unei concluzii logice, precum că o încălcare a legii există sau a existat la un moment dat ori nu există și nu a existat la un moment dat.

Pe cale de consecință, în cadrul examinării cazurilor de încălcare a legislației concurențiale pot fi administrate următoarele probe:

• explicațile date de părțile cauzei;
• depozițiile martorilor sau ale altor persoane;
• concluziile experților, specialiștilor;
• înscrisurile;
• probele materiale;
• înregistrările audio și/sau video, fotografiile;
• actele procedurale în care se consemnează rezultatele activităților de examinare și anexele la ele, inclusiv stenogramele, fotografiile, înregistrările și altele.

Sarcina probațiunii Sarcina probațiunii reprezintă acea îndatorire de a dovedi anumite cirscumstanțe. La acest capitol este bine cunoscut adagiul latin onus probandi incubit actori – sarcina probei incubă celui ce invocă. Acest principiu este aplicabil, de regulă, și în cadrul examinărilor Consiliului Concurenței. La sesizarea presupuselor acțiuni anticoncurențiale, autorul plângerii trebuie să prezinte probe în susținerea faptelor pe care își întemeiază plângera și să demonstreze interesul legitim. Întreprinderii, care invocă beneficiul exceptării acordurilor anticoncurențiale, îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative. În situația unor probe insuficiente, este îngreunată activitatea autorității de a depista situația reală, drept urmare se poate considera că lipsesc temeiuri rezonabile pentru a suspecta încălcarea legislației concurențiale. Spre deosebire de instanța de judecată, Consiliul Concurenței are o poziție activă la examinarea cauzelor. Consiliul Concurenței are dreptul să solicite din oficiu, autorului plângerii, informații complementare celor prezentate pentru a se putea determina asupra necesității inițierii unei investigații ca urmare a plângerii depuse. În procedura de examinarea a presupuselor cauze de încălcare a legislației concurențiale, sarcina probei încălcării îi revine Consiliului Concurenței. Inițierea unei investigații nu presupune faptul că autoritatea de concurență ia locul reclamantului. Autorității îi revine obligația de a clarifica cazul prin indentificarea, colectarea, administrarea și aprecierea probelor veridice și suficiente, iar constatarea încălcării sau lipsa încălcării, trebuie probată. Încadrarea legală și clarificarea acțiunilor din Decizia adoptată de Plenul Consiliului Concurenței asupra unui caz poate să nu fie de fiecare dată identică cu temeiurile indicate în Dispoziția de inițiere a investigației. Orice soluție adoptată de Consiliul Concurenței urmează să fie întemeiată de probe veridice care au fost administrate în dosarul cauzei. În cadrul autorității de concurență, probele sunt identificate, colectate și administrate de către angajați și sunt apreciate de către membrii Plenului, care, în cele din urmă, soluționează cazul. Procedee probatorii Procedeul probatoriu reprezintă un sistem cognitiv de metode și operațiuni prevăzute de lege pentru depistarea, obținerea și fixarea informațiilor. Legislația concurențială reglementează următoarele procedee probatorii principale:

• solicitarea informațiilor;
• intervievarea;
• inspecția;
• audierea;
• studiul de piață;
• expertiza publicității;
• constatarea faptelor.

Autor: Ilie Creciun, controlor principal de stat, Direcția Concurență Neloială, Consiliul Concurenței/Revista analitico-informativă, nr. 5