15 judecători și procurori, o parte dintre care figurează în mai multe dosare penale sau au fost vizați de anchete jurnalistice, au solicitat licențe de avocat, iar o parte le-au și primit deja. Potrivit unei hotărâri a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, printre cei care au primit licențe în baza articolului 10 alineat (2) din Legea cu privire la avocatură sunt foștii magistrați Oleg Sternioală și Xenofon Ulianovschi.

Mai exact, Comisia a decis să admită în profesia de avocat, cu eliberarea licenței, următoarele persoane:

  • Valeriu Babenco – procuror;
  • Gheorghe Burdujan – ex-judecător și președinte al Judecătoriei Cimișlia;
  • Sergiu Jumbei – ex-adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Orhei. Anterior a fost învinuit de provocarea unui accident rutier soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Ulterior, a fost achitat de instanță.
  • Iurie Melintineanu – ex- judecător la Curtea de Apel Chișinău;
  • Sergiu Mîțăblîndă – ex-procuror în Procuratura raionului Cahul;
  • Oleg Sternioală – ex-judecător al Curții Supreme de Justiție;
  • Nicu Șendrea – ex-procuror. A devenit cunoscut opiniei publice după ce a fost implicat într-o altercație cu activistul Pavel Grigorciuc în urma căreia a ajuns la spital;
  • Alexandru Țurcanu – ex-procuror șef al Procuraturii raionului Leova;
  • Xenofon Ulianovschi – ex-vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău.

În cadrul aceleiași ședințe Comisia a hotărât să amâne cererile depuse de:

  • Vitalie Busuioc – ex-adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acesta a gestionat dosarul penal privind tentativa de omor asupa lui Vlad Plahotniuc, dar și alte dosare intens mediatizate;
  • Eugeniu Bordos – ex-procuror PCCOCS. În anul 2013 acesta s-a ocupat de dosarul în care a figurat Iurie Garaba, pe atunci preşedinte al Consiliului Superior al Procurorilor.
  • Diana Castraveț – doctor în drept;
  • Dorin Compan – ex-procuror Anticorupție. El a fost procurorul care a instrumentat dosarul în care a fost vizat fostul ministru al Agriculturii, Eduard Grama sau fostul viceministru al Economiei, Valeriu Triboi. Tot Compan a instrumentat dosarul licitațiilor trucate în medicină, dosarul ”tomograf” sau dosarul licitațiilor trucate de primării pentru milioanele de lei din Fondul Ecologic;
  • Teodor Papuc - secretar-șef-adjunct al Curții Constituționale;
  • Roman Statnîi - ex-procuror anticorupție. Acesta a fost recent arestat și figurează în mai multe dosare penale.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, Curtea Supremă de Justiție a respins ca inadmisibil recursul Uniunii Avocaților împotriva deciziei  Curții de Apel Chișinău prin care a fost anulată taxa de 100 de mii de lei pentru accederea în avocatură. Încheierea  instanței supreme, care este irevocabilă, a fost pronunțată în data de 23 decembrie. Astfel, Hotârârea Congresului a fost anulată ca fiind ilegală.

Legea cu privire la avocatură prevede că sunt scutite de efectuarea stagiului  profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat.

De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului.